Mémorandum de protestation de 25 associations orthodoxes

Échangez vos idées librement ici

Modérateur : Auteurs

Claude le Liseur
Messages : 4147
Inscription : mer. 18 juin 2003 15:13

Mémorandum de protestation de 25 associations orthodoxes

Message par Claude le Liseur » jeu. 03 juil. 2008 10:29

Un site Internet roumain http://www.razbointrucuvant.ro/2008/07/ ... #more-3614 signale que hier, le 2 juillet 2008, fête de saint Étienne le Grand, voïvode de Moldavie, 25 associations de laïcs orthodoxes roumains ont déposé un mémorandum commun adressé au saint Synode du patriarcat de Roumanie. Le mémorandum proteste contre les actes anticanoniques de l'évêque Sophrone d'Oradea (concélébration avec les uniates) et du métropolite Nicolas du Banat (intercommunion avec les uniates) et demande leur déposition.

Il est intéressant de constater que c'est la première protestation contre les actes de Mgr Sophrone (Drincec), tout aussi contraires à ses devoirs épiscopaux que ceux de Mgr Nicolas (Corneanu).

Le mémorandum souligne par ailleurs qu'on ne peut pas à la fois prétendre dialoguer avec l'Église orthodoxe comme l'Église catholique romaine prétend le faire et, en même temps, mener des manoeuvres d'infiltration.

Le commentaire souligne aussi que Monseigneur le métropolite du Banat - tout de même 32 années passées dans les rangs de la police politique à l'époque communiste - utiliserait à merveille le réseau des anciens communistes (dont beaucoup, nous le savons, sont passés par la machine à blanchir de l'uniatisme, du néo-uniatisme et de l'entrisme).

Il est tout de même un peu tard pour se rendre compte de ces infiltrations qui ont commencé avec le célèbre Nicodème de Leningrad.

Claude le Liseur
Messages : 4147
Inscription : mer. 18 juin 2003 15:13

Message par Claude le Liseur » jeu. 03 juil. 2008 12:34

Voici le texte du mémorandum:

Memoriu referitor la apostazia Mitropolitului Nicolae Corneanu şi a Episcopului Sofronie Drincec
Prea Fericite Părinte Patriarh Daniel, Înalt Prea Sfinţiţi Părinţi Mitropoliţi, Prea Sfinţiţi Părinţi Episcopi şi Episcopi Vicari,

Ca mădulare ale trupului lui Hristos, cu multă mâhnire am fost martori în ul­timele săptămâni la tulburarea care, din pricina mitropolitului Nicolae al Banatului şi a episcopului Sofronie al Oradiei, s-a abătut asupra vieţii Bisericii noastre Ortodoxe. Suntem conştienţi că Sfântul Sinod al BOR trebuie să se pronunţe mai întâi de toate în chestiunile ce privesc păzirea dreptei credinţe în desăvârşita comuniune cu învăţătura Sfintelor Sinoade ale Bisericii. Dar, întârziindu-se discutarea cazurilor până în data de 8 iulie, am constatat cu îngrijorare sminteala şi tulburarea care se răspândesc tot mai mult în poporul ortodox conştient, precum molima atunci când nu este ţinută sub control prin punerea în carantină a celor infestaţi. Ne referim la acele luări de poziţie, manifestaţii, întruniri şi chiar perfide campanii de presă care s-au desfăşurat minuţios în ultimele săptămâni în sensul creării confuziei, intimidării şi influenţării arhiereilor voastre în hotărârea pe care e necesar să o luaţi în viitorul Sinod.

Este vorba de articole de genul scrisorilor deschise scrise de profesori precum Cristian Bădiliţă sau Teodor Baconski, de manifestaţii precum cea care a avut loc la Timişoara în data de 14 iunie, de acţiunea de adeziune organizată de un grup de in­telectuali [1] şi a altor acţiuni care au un caracter preponderent ideologic şi sunt instru­mentate, conform indiciilor, din zona politicului. Ceea ce-i leagă pe toţi aceşti susţinători ai actului de apostazie al mitropolitului Nicolae este înstrăinarea de viaţa Bisericii Ortodoxe, de perspectiva mântuirii prin dreapta credinţă. Unii dintre aceştia, deşi se declară ortodocşi, lăsându-se influenţaţi de mediul spiritual al culturilor occidentale în care trăiesc, se arată solidari mai mult cu viaţa şi cu spiritul Bisericii Catolice, unde se şi împărtăşesc [2], decât cu Maica noastră Biserică Ortodoxă, pe care nu pierd nici un prilej să o împroaşte cu noroi. Alţii aparţin altor culte şi religii [3], iar cei ce-şi zic intelectuali fac parte dintre acei care cu emfaza unei superiorităţi evident superficiale nu ratează nici o ocazie de a se exprima critic la adresa Bisericii, ei înşişi fiind doar nişte vizitatori ocazionali ai sfintelor locaşuri ortodoxe, iar nu mădulare vii ale Bisericii lui Hristos. Spre exemplu, unul dintre principalii „intelectuali” care somează Sfântul Sinod să nu-l pedepsească pe arhiereul Corneanu, este scriitorul Daniel Vighi, semnatar, alături de alţi mari „intelectuali” ai Apelului -pentru eliminarea icoanelor din şcoli.

În faţa acestei campanii susţinute de cei care se erijează în judecători ai Bisericii Ortodoxe a neamului, dintre care mulţi nici măcar nu sunt botezaţi ortodox, am socotit a fi o laşitate şi o trădare a adevărului lui Hristos tăcerea noastră [4], a celor care cu nevrednicie aflăm în Biserica Ortodoxă nădejdea şi mântuirea, acoperământul şi viaţa, într-o lume în care, sistematic, ni se răpeşte aproape totul. Este de nejustificat a păstra o poziţie de neimplicare în războiul pe care vrăşmaşii lui Hristos îl duc împo­triva Bisericii, lăsând ca răspunderea aceasta să apese întreagă numai pe umerii arhieriilor voastre. Ca membri ai trupului lui Hristos, Biserica ne porunceşte prin Sfintele Canoane şi prin Sfinte Sinoade [5] să veghem, după putere, la apărarea adevărului, la păzirea dreptei credinţe.

Având în vedere toate acestea, am gândit această scrisoare ca pe un răspuns la judecata lui Hristos, atunci când va veni să judece toate neamurile şi când, mai cu seamă nouă ortodocşilor, ni se va cere socoteală de păzirea fără de meteahnă a dreptei credinţe revelate, transmisă nouă de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi. Întru acestea avem nădejdea că următoarele rânduri nu ni se vor socoti ca necuviincioasă îndrăzneală, ci mai curând vor fi primite de arhieriile voastre după chipul în care păstorul cel bun ia aminte la tulburarea pe care o aduce turmei apropierea amenin­ţătoare a fiarelor sălbatice.

Mult ne-a încurajat la scrierea acestor rânduri epistolele a doi dintre cei mai mari duhovnici români în viaţă (părintele Arsenie Papacioc şi părintele Iustin Pârvu) şi a părinţilor din Sfântul Munte Athos. Este pentru prima oară când părinţii pustiei se adresează Bisericii Ortodoxe Române, şi aceasta nu s-ar fi întâmplat dacă, într-adevăr, momentele pe care le traversează Biserica noastră nu ar fi extrem de grave.

Mitropolitul Nicolae Corneanu în deplină comuniune cu greco-catolicii, elementul de legătură între comunism şi catolicism
Mitropolitul Nicolae al Banatului este cel care, imediat după căderea comu­nismului, a impresionat întreaga lume românească prin pocăinţa publică pe care a făcut-o: „da, am colaborat cu securitatea şi regret aceasta”, afirma, lacrimogen, mitropolitul, lăsând totuşi să se înţeleagă că a fost constrâns la aceasta de vremurile grele prin care a trecut poporul român. Lumea l-a iertat, îndrăgit şi chiar admirat pentru curajul de care a dat dovadă. Astfel, în faţa lumii, Nicolae al Banatului deve­nea brusc modelul după care erau judecaţi toţi ceilalţi ierarhi ortodocşi, mustrarea vie a tuturor ierarhilor care colaboraseră cu securitatea.

Parcurgând însă dosarul de securitate al mitropolitului Nicolae publicat ulte­rior, constatăm că acesta nu a fost deloc un simplu colaborator al securităţii. S-a re­marcat încă din perioada anilor 50 ca un fidel slujitor al regimului comunist. El nu a fost un informator formal, cum se impunea în perioada comunistă aproape tuturor celor care aveau funcţii de răspundere în Biserică, un om care mima fidelitatea faţă de regim în timp ce lupta ca să nu-i vatăme pe ceilalţi, lucru pe care mulţi l-au făcut. Dimpotrivă, s-a dovedit un slugarnic informator, lucru pentru care a fost răsplătit cu sume semnificative de bani şi a fost, după cum se precizează în dosar, „promovat în funcţiile de episcop şi mitropolit“. Ajuns în acest post, în loc să-i acopere pe cei ur­măriţi de poliţia politică, aşa cum se străduia să facă vrednicul de pomenire patriarh Iustinian, el îi persecuta sau îi îndepărta sistematic pe oamenii valoroşi ai Bisericii. Desfiinţa posturi, comasa parohii şi limita propovăduirea dreptei credinţe cu o efica­citate rară[6]. Toate le făcea însă în deplină consecvenţă cu credinţa sau ateismul pe care-l mărturisea în faţa organelor de securitate: „Se manifestă ca unul ce nu crede în preceptele şi dogmele bisericeşti fiind convins că Biserica a fost întotdeauna un mij­loc de înşelare a maselor populare. […] A rezultat că s-a preocupat de studiul ştiinţei marxist-leniniste şi de însuşirea ei ce l-au făcut să fie convins de netemeinicia dog­melor pe care încă mai trebuie să le apere şi în acelaşi timp să-şi dea seama perfect că viitorul nu poate aparţine decât comunismului.” [7]

Aşadar, acest om plătit de comunişti cu sume apreciabile pentru serviciile în­deplinite până la momentul 1989, se arată dintr-o dată, după căderea regimului, „mustrat de conştiinţă“, un model de pocăinţă pentru ceilalţi ierarhi, pentru ţara în­treagă.

Dacă nu am lua în considerare faptul că pocăinţa Mitropolitului Nicolae a in­tervenit abia în clipa în care multora le tremurau scaunele de frica consecinţelor pe care le-ar fi putut avea înlocuirea oamenilor fostului regim, dacă am trece peste de­claraţiile atee pe care le făcuse pe parcursul a 42 de ani de activitate în slujba miliţiei comuniştilor - căci unde este ateism nu încape pocăinţă -, dacă nu am lua în seamă faptul că o pocăinţă sinceră ar fi presupus retragerea din funcţie pentru ca, ascuns de ochii lumii, să aibă timpul să-şi plângă păcatele sau ticăloşiile, am putea crede că, într-adevăr, mitropolitul Nicolae s-a pocăit sincer la începutul anilor 90. Desigur însă că adevărata pocăinţă nu se face în faţa şi de ochii oamenilor, ci în faţa lui Dum­nezeu şi a Bisericii căreia i-a greşit, împotriva căreia a luptat aproape 42 de ani.

Rămânerii în scaunul mitropolitan i se putea găsi o anumită justificare: inten­ţia de a repara răul produs Mitropoliei Banatului de-a lungul timpului. Mai concret, dacă în timpul comuniştilor a comasat parohii şi a lipsit pe credincioşi de preoţi şi Biserică, acum ar fi trebuit să construiască noi biserici; dacă atunci i-a înlocuit pe oamenii competenţi, valoroşi şi cu conştiinţă creştină cu cei fideli regimului şi in­competenţi, acum ar fi trebuit să-i atragă pe oamenii cu viaţă duhovnicească şi dedi­caţi Bisericii; dacă timp de câteva zeci de ani a sabotat propovăduirea cuvântului lui Hristos, acum era cazul să cultive cu toată râvna şi acrivia învăţătura de credinţă, cateheza şi pastoraţia ortodoxă.

Din păcate, faptele mitropolitului Nicolae au dovedit că schimbarea sa nu a fost în sensul unei înnoiri duhovniceşti şi pastorale ortodoxe, ci către o reorientare a vectorului de acţiune ideologică. Adică şi-a schimbat temeiurile ideologice pe care-şi construia politica de subminare a Bisericii din interiorul ei.

1. În primul rând, în loc să ridice locaşuri de cult ortodoxe, mitropolitul Nicolae a cedat cu un sentiment de „uşurare [8]“, după cum singur afirmă, peste 50 de bise­rici şi catedrala din Lugoj greco-catolicilor, de fapt misiunii catolice în România.

2. Ulterior - un fapt extrem de grav - îi reprimea la slujire pe preoţii caterisiţi în eparhiile din mitropolia sa şi din mitropoliile vecine, oferindu-le în mod anticanonic posturi în Arhiepiscopia Timişoarei, parcă pentru a-i răsplăti astfel pentru că, batjocorindu-L pe Hristos prin viaţa şi pastoraţia lor, fuseseră depuşi din treapta preoţească. Ne miră faptul că atâta vreme i s-a trecut cu vederea arhiereului Nicolae această gravă încălcare a canoanelor: a celor apostolice (10, 11, 12), ale Sfintelor Sinoade Ecumenice (5 I, 17 Trulan) şi a celor hotărâte în cadrul Sinoadelor Locale (9 Cartagina). În mod limpede toate aceste canoane hotărăsc: „Clericul care se roagă cu un preot afurisit să se caterisească şi el [9]“, iar: „Dacă vreun cleric afurisit (sau lipsit de scrisoare canonică, 17 Trulan [10]), încă neprimit în comuniune, mergând în altă cetate ar fi primit fără scrisori de recomandare să se afurisească şi cel care l-a primit (epis­copul sau mitropolitul) şi cel primit. [11]”

3. În privinţa apărării dreptei credinţe, mitropolitul Nicolae Corneanu a depă­şit şi cele mai sceptice aşteptări:

a) Devine cel mai mare prieten şi susţinător al greco-catolicilor şi al romano-catolicilor de la noi, afirmând chiar că greco-catolicismul „a fost o necesitate de ordin istoric pentru români[12]“, iar noi va trebui să-l recunoaştem pe „Papa drept cap al Bisericii, ca o concluzie a unităţii creştinismului [13]“.

Oare dintr-o necesitate istorică sute de biserici şi mânăstiri au fost arse sau dă­râmate cu tunul de catolici? Oare masiva emigrare peste munţi în Moldova şi Ţara Românească a unor sate de ortodocşi pentru a-şi putea păstra credinţa ortodoxă a constituit şi ea o necesitate istorică? La fel, distrugerea monahismului în Transilva­nia, torturarea a mii de ţărani ortodocşi, confiscarea pământurilor şi a averilor sunt incluse în aceeaşi necesitate istorică? De asemenea, nu putem înţelege cum concepe mitropolitul Nicolae recunoaşterea primatului papal, atâta timp cât infailibilitatea şi primatul au fost şi sunt considerate învăţături eretice care-l situează pe posesorul lor, Papa, în fruntea apostaţilor istoriei Bisericii.

b) Mitropolitul Nicolae Corneanu se erijează şi în apărător al diverşilor sectanţi pe care-i încurajează în lucrarea lor prozelitistă. Înmulţirea numărului sectarilor în Timişoara şi împrejurimi este un fapt care dovedeşte afecţiunea şi sprijinul pe care Mitropolitul Banatului nu a ezitat să şi le arate făţiş chiar în paginile oficiosului acestei Mitropolii. De altfel, recenta subscriere la invitaţia făcută de Nicolae al Banatului evanghelistului Franklin Graham de a veni în România spre evanghelizarea poporul român [14] este cea mai bună dovadă a lipsei de integritate a cugetării ortodoxe a ierarhului român. Astfel, şi cu concursul Bisericii Ortodoxe a Banatului, reprezentată prin mitropolitul Corneanu, va fi organizat în Timişoara în perioada 2-4 iulie Festivalul Speranţei, anunţat drept cea mai mare acţiune de evanghelizare desfăşurată după 1990 în România. Să considerăm oare a fi un motiv de mândrie deschiderea aceasta fals ecumenică singulară în lumea ortodoxă şi credem şi catolică pe care o dovedeşte mitropolitul, pe care de acum, oricât ar vrea unii, nu mai putem să ni-l revendicăm numai noi ortodocşii?

c) Activitatea de o viaţă a mitropolitului Nicolae Corneanu în slujba celor mai diverse interese a fost încununată la data de 25 mai 2008 cu împărtăşirea din acelaşi potir cu Alexandru Mesian, episcopul greco-catolic de Lugoj, primind ostia chiar din mâna lui Francisco Javier Lozano, Nunţiul Papal în România. Ca o concluzie a aces­tui eveniment, mitropolitul Corneanu afirmă cu candoare în cadrul interviului luat de asociaţia AZEC că s-a împărtăşit chiar cu Trupul şi Sângele lui Hristos, nesocotind prin aceasta întreaga Tradiţie a Bisericii Ortodoxe care interzice cu desăvârşire împărtăşirea cu schismaticii sau ereticii prin nenumărate Sfinte Canoane (45, 46, 64, Apost. 1, Sin. III Ec.; 32, 33, 37 Laodic.). Sfântul Atanasie cel Mare alături de Sfântul Teodor Studitul şi alţi mari părinţi ai Bisericii descrie în cele mai grele cuvinte actul împărtăşirii cu ereticii: „Împărtăşania de la eretic înstrăinează pe om de Dumnezeu şi-l predă diavolului“. [15]

Până la această dată, mitropolitul Corneanu nu regretă deloc tulburarea pe care a adus-o în întreaga Biserică Ortodoxă Română. Ba mai mult, îşi construieşte cu ajutorul eterodocşilor o apologie lacrimogenă total neîntemeiată teologic. În acest context, ne putem pune întrebarea: dacă la cererea Sfântului Sinod, constatând că nu mai există pentru el nicio ieşire, mitropolitul Corneanu, reactivând gestul din 1990, şi-ar cere iertare, afirmând că regretă cele întâmplate, mai este oare just să credem în sinceritatea pocăinţei sale? Mai poate fi iertat şi lăsat să smintească în continuare po­porul binecredincios, conducându-l fie către actul de apostazie al împărtăşirii cu ereticii, fie către trecerea la sectarism sau stilism?

Cu siguranţă că pentru „intelectualii” ortodocşi, pseudo-ortodocşi şi eterodocşi care au sărit în apărarea mitropolitului, cele 15 canoane care condamnă cu ca­terisirea sau afurisirea acţiunile mitropolitului Corneanu nu au nici o relevanţă. Ne mirăm însă cum admiraţia şi râvna apologetică a acestora nu a fost diminuată deloc de dezvăluirea trecutului comunist al mitropolitului, cel mai important agent secret şi informator infiltrat în ierarhia BOR.

Laslo Tokes, Doina Cornea, Daniel Vighi, Cornel Ungureanu şi alţi campi­oni ai luptei împotriva comunismului şi a foştilor comunişti sunt astăzi principalii apărători ai mitropolitului Corneanu - Popa Vasile, după unul din numele sale conspirative. Tocmai aceia care până mai ieri denigrau Biserica Ortodoxă, acuzând-o de colaboraţionism, care cultivau neîncrederea credincioşilor în proprii ierarhi, care cereau deschiderea dosarelor şi înlăturarea celor compromişi, care se opuneau alegerii patriarhului României dintre cei care au semnat fie şi numai o notă informativă cu caracter formal, acum sunt disperaţi că unul din cei mai fideli slujitori ai comuniştilor este pe cale să fie înlăturat pe drept din „postul” în care fusese numit de comunişti. Acest comportament decriptează foarte bine adevăratul scop al campaniilor de denigrare a BOR desfăşurate după 1990. Nu faptul că se colaborase cu comuniştii era esenţial [16], ci însăşi posibilitatea de a defăima şi lovi Biserica pe baza acestei acuze. Ca urmare a aplicării acestei strategii s-a reuşit provocarea schismei în Biserica Ortodoxă din Estonia, Ucraina şi Bulgaria.

Prin urmare, faptul că aceeaşi oameni care în general atacă Biserica Orto­doxă acuzând-o în special de colaborarea cu comuniştii apără astăzi cu atâta zel pe fostul agent comunist Nicolae Corneanu ne demonstrează că miza conflictului este mult mai mare. Cu ajutorul comunismului nu s-a reuşit ruperea Bisericii Ortodoxe Române precum s-a întâmplat în celelalte ţări din blocul sovietic, acum însă s-a ivit sau s-a creat o nouă posibilitate: intercomuniunea cu greco-catolicii, aceiaşi care, prin glasul unei Doina Cornea, erau recomandaţi după 1990 ca alternativa unui creştinism românesc neîntinat de comunism. Nicolae Corneanu devine astfel simbolul legăturii interioare existente între greco-catolicism şi comunism: lupta împotriva Bisericii Ortodoxe. Va cădea oare de această dată poporul român în noua cursă care i se întinde?

Cât de semnificativ este cazul Corneanu pentru campania murdară dusă îm­potriva neamului şi Bisericii Ortodoxe rezultă din memoriul adresat la data de 25 iu­nie 2008 Parlamentului European de către Tokes Lâszlo, deputat în Parlamentul European, Csury Istvân, episcop în exerciţiu al Eparhiei Reformate de pe lîngă Piatra Craiului, Nicolae Anuşcă, prim consilier al Arhiepiscopiei Greco-Catolice din Româ­nia, Mâthe Denes, prim curator al Bisericii Unitariene din Transilvania, Kovâcs Gyula, vicepreşedintele Comunităţii Baptiste din România [17]. Întorcând totul pe dos şi numind minciuna adevăr, reprezentanţii bisericilor „surori” acuză statul Român de discriminare religioasă şi favorizare a BOR. De ce? Chipurile, pentru că nu li s-ar re­troceda proprietăţile, pentru că nu li s-ar acorda drepturi egale la educaţie, pentru că nu primesc alocaţii de la stat, drepturi de care Biserica Ortodoxă s-ar bucura deplin. Oricine ştie însă că lucrurile stau tocmai invers, precum în anecdota cu hoţul care strigă: „săriţi! hoţii!“ În continuarea memoriului se reclamă reluarea deschiderii do­sarelor ierarhilor şi preoţilor ortodocşi, prin urmare, reactivarea campaniei de deni­grare şi subminare a încrederii credincioşilor Bisericii în propriul cler, campanie care demarează de fiecare dată când trebuie şantajată Biserica [18]. Noua „vânătoare de vrăjitoare” are un scop foarte precis, după cum reiese din ultima parte a memoriului. Este vorba de susţinerea, în mod paradoxal, a comunistului Nicolae Corneanu, care este deplâns la cel mai înalt for al Europei pentru că nu-i este înţeleasă dragostea ecumenică şi este „hărţuit” de ortodocşi. Deşi întotdeauna în conflict, catolicii, pro­testanţii şi neoprotestanţii îşi găsesc în scrisoarea către Parlamentul European un numitor comun care-i uneşte dincolo de orice animozitate: lupta împotriva Orto­doxiei.

Sofronie Drincec, episcop al greco-catolicilor din Bihor?
Pe urmele Mitropolitului Nicolae Corneanu păşeşte îndeaproape şi episcopul Sofronie Drincec. La scurtă vreme de la întronizare, Sofronie al Oradiei se remarcă prin antipatia puternică pe care o trezeşte majorităţii preoţilor şi a poporului drept-credincios al eparhiei păstorite. Motivele?

Din primele luni de arhipăstorire, tânărul episcop a surprins prin comporta­mentul indecent şi umilitor manifestat faţă de vrednicul de pomenire Ioan Mihălţan, fostul episcop al Oradiei. În paralel, a creat o impresie neplăcută prin amestecarea acţiunii politice cu viaţa bisericească [19], dar mai cu seamă prin manifestarea unei atitudini dictatoriale străine de duhul Bisericii Ortodoxe [20]. Cel mai grav este însă faptul că episcopul ortodox Sofronie se comportă ca un avocat al intereselor romano-catolicilor şi ale greco-catolicilor în Biserica Ortodoxă Română, şi în acest mod el contribuie la generarea de conflicte între ortodocşi şi greco-catolici şi, încă mai mult, îi împinge pe păstoriţii săi pe calea apostaziei. Iată cum înţelege Sofronie al Oradiei să-şi păstorească turma:

1. Pedepseşte şi îndepărtează pe preoţii care au o atitudine ferm ortodoxă; „preoţii care au litigii în parohii sau alte divergenţe cu greco-catolicii nu sunt primiţi deloc în audienţă” [21].

2. Pedepseşte pe preoţii ortodocşi care, cu ocazia a diverse întruniri interconfesionale la nivel local, nu acceptă să primească binecuvântarea episcopului greco-catolic, deşi acest act este condamnat de canoane, „căci nu se cuvine a primi binecuvântările ereticilor, care sunt mai mult absurdităţi decât binecuvântări” [22].

3. În cadrul întrunirii de dialog desfăşurat între reprezentanţii episcopiilor ortodoxe şi greco-catolice din Bihor, care a avut loc în data de 31 octombrie 2007 la Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea, episcopul Sofronie Drincec hotărăşte ca împre­ună cu episcopul greco-catolic al Oradiei „să ofere un exemplu de slujire împreună de Bobotează şi de Paşti, pentru ca acest exemplu să fie urmat apoi de preoţii şi credincioşii ortodocşi. [23]” Oare Sofronie, episcopul ortodox al Oradiei, a cerut încuviinţarea Sfântului Sinod al BOR înaintea încălcării prin această acţiune a celor mai importante canoane ale Bisericii Ortodoxe?!

4. Într-adevăr, la data de 6 ian. 2008, în cadrul Sfintei Liturghii săvârşite la prăznuirea Botezului Domnului - una dintre cele mai importante sărbători ale Bise­ricii Ortodoxe - episcopul Drincec sfinţeşte aghiazma mare împreună cu episcopul greco-catolic, după care străbate străzile Oradiei împreună cu acesta, producând confuzie şi tulburare între credincioşii ortodocşi. Se pare că acest ierarh se consideră deasupra Sfintelor Sinoade şi a întregii Tradiţii ortodoxe care pedepseşte acest act mai aspru decât uciderea [24] : „Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul, împreună cu ereticii rugându-se, numai să se afurisească; Iar de au dat lor voie, ca unor Clerici a lucra ceva, să se caterisească“[25].

5. Ca să completeze registrul actelor eretice condamnate de Sfintele Sinoade, episcopul Sofronie Drincec numeşte pe preotul greco-catolic Vorobciuc Florin, provenit de la parohia greco-catolică Ceica lângă Beiuş, pentru a sluji la o parohie orto­doxă de gradul I (Girişul Negru, lângă Tinca). Numirea în parohie, realizată în urma unei discuţii purtate cu episcopul Sofronie, a avut loc ca şi oricare alt transfer între două parohii ale aceleiaşi Episcopii. Greco-catolicului nu i s-a făcut slujba obişnuită de venire la Ortodoxie, adică minimum lepădările de învăţătura eterodoxă şi mirungerea, iar hirotonirea acestuia ca preot ortodox nici nu s-a mai pus în discuţie.

Prin urmare, parohia ortodoxă Girişul Negru a ajuns astfel să fie păstorită de un preot greco-catolic. Ne întrebăm: în ce măsură tainele săvârşite de acest preot sunt valide, în ce măsură credincioşii pot afirma că se împărtăşesc din mâinile lui cu Trupul şi Sângele Domnului? Dar oare, aflarea în comuniune a acestui preot cu epis­copul Sofronie nu pune sub un mare semn de întrebare continuarea prezenţei şi a lu­crării harului prin mâinile acestui episcop? Căci: „de au dat lor voie, ca unor Clerici a lucra ceva (ereticilor sau schismaticilor), să se caterisească“, spun Sfinţii Părinţi.

Pe de altă parte, cum poate fi receptată numirea unui greco-catolic pe o paro­hie ortodoxă atâta timp cât nenumăraţi absolvenţi ai facultăţilor de teologie ortodoxă din Oradea şi din alte oraşe ale ţării nu găsesc parohii pe seama cărora să poată fi hi­rotoniţi?

6. Nu în ultimul rând, episcopul Sofronie, ca şi Nicolae al Banatului, este un mare partizan al retrocedărilor şi al cedărilor de locaşuri ortodoxe acelora care, în urmă cu câteva sute de ani, le dăduseră foc sau le confiscaseră. Astfel, în cadrul în­trunirii de dialog din data de 31 octombrie 2007, episcopul Sofronie propune a se ceda o biserică acolo unde sunt două chiar dacă această biserică a fost câştigată în in­stanţă de către ortodocşi. De asemenea, Sofronie, ca un adevărat păstor care ve­ghează la mântuirea credincioşilor (greco-catolici!?) impune ortodocşilor retrocedarea locaşurilor de cult în situaţii în care acestea revin unei comunităţi for­mate din doar 4-5 persoane, în timp ce câteva sute de credincioşi ortodocşi rămân în acest fel fără biserică. Soluţia pe care o găseşte ingeniosul episcop este ca ortodocşii să slujească alternativ sau împreună cu greco-catolicii în aceeaşi biserică, adică, să-i împingă pe credincioşii ortodocşi la propria lui apostazie.

Pentru a-şi atinge ţelurile „sfinte”, Sofronie îndeamnă trupele speciale să intre cu forţa în biserică peste credincioşii şi preoţii ortodocşi pentru a-i scoate cu forţa de acolo [26]. Aici se dezvăluie cel mai bine dragostea acestui episcop pentru turma încre­dinţată spre păstorire. Ne întrebăm: dacă astfel s-ar fi comportat un episcop catolic cu cei pe care-i păstorea, câte ore sau zile ar mai fi rămas în respectiva funcţie? Ori­cum aici se probează foarte bine cuvintele Mântuitorului care spune: Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. (Ioan 10, 11) -13. Episcopul Sofronie însă nu numai că nu fuge, ci mai mult, se alătură lupului oferindu-i sprijinul logistic, asumându-şi prin urmare un alt statut: Furul nu vine de­cât ca să fure şi să junghie şi să piardă. (Ioan 10,10) Suntem conştienţi că acestea sunt cuvinte grele, însă inevitabile în cazul de faţă.

Faptul că 45 de preoţi din protopopiatul Beiuşului au semnat un memoriu îm­potriva episcopului Sofronie ne sugerează disperarea la care au ajuns preoţii eparhiei sale. Aceasta în contextul în care ştiu că riscă să rămână pe drumuri, din cauza caracterului răzbunător al tânărului episcop. Ceilalţi, cărora prin manevre care amintesc de campaniile electorale li s-a solicitat semnarea de adeziuni favorabile arhipăstorului lor, nu au făcut-o din proprie iniţiativă, ci la convocarea episcopului Sofronie, intimidaţi de prezenţa acestuia şi ameninţaţi în mod voalat cu represaliile foarte probabile care vor veni din partea acestui episcop care a dovedit cu prisosinţă că nu ezită să se răzbune pe cei care i se împotrivesc.

Persecutarea propriilor preoţi ortodocşi, promovarea în episcopie a unui per­sonal filo-catolic şi numirea unui preot greco-catolic într-o parohie ortodoxă, ca şi actul de apostazie de la ortodoxie prin slujirea sfinţirii apei în comun cu episcopul greco-catolic sunt fapte care ne amintesc de propaganda perfidă a iezuiţilor care la începutul sec. al XVIII-lea, prin viclenie şi înşelăciune, prin hărţuieli şi violenţă, au impus răspândirea uniatismului în Transilvania. Este semnificativ de observat ase­mănarea dintre episcopul Sofronie Drincec şi mitropolitul Atanasie Anghel.

În preajma anului 1700 Atanasie Anghel, mimând cu multă făţărnicie supune­rea şi dragostea faţă de Ortodoxie, a reuşit, după multe ezitări ale patriarhului ecu­menic din acea vreme, să obţină hirotonia în mitropolit al Ardealului. La scurtă vreme însă a călcat cu totul legămintele făcute, trădând Ortodoxia în favoarea catoli­cilor prin semnarea actului uniaţiei. Numai din interiorul ei Biserica Ortodoxă din Transilvania a putut fi surpată. Istoria se vede că se repetă. Sofronie Drincec, după ce a mimat fariseic ascultarea, blândeţea şi credincioşia faţă de Biserică, a ajuns în final să trădeze Ortodoxia.

Cum se poate explica comportamentul ierarhilor căzuţi în apostazie?
În interviul acordat ziarului Făclia de către Florentin Crihălmeanu, episco­pul greco-catolic de Cluj-Gherla, ni se descoperă unul dintre scopurile pe care, foarte probabil, le urmăresc cei doi ierarhi apostaţi. Printre altele acesta sugerează: „eu cred că regula trebuie să o facă şi practica [27]“. Adică, dacă în practică se realizează împreuna-slujire şi intercomuniune, atunci ar trebui ca aceste comportamente să fie tratate ca o nouă regulă şi, prin urmare, să nu mai fie sancţionate de Biserica Ortodoxă. Ideea nu este nouă. Ea a fost condamnată în scrierile tuturor marilor teologi ai secolului trecut luând ca bază Tradiţia ortodoxă (Cuviosul Iustin Popovici, părintele Dumitru Stăniloae, Arhimandritul Epifanie Teodoropulos, etc.)

Orice teolog ortodox poate înţelege perversiunea acestei manevre şi, din pă­cate, cât de bine explică ea comportamentul mitropolitului Nicolae şi a episcopu­lui Sofronie. În viziunea episcopului greco-catolic, aceştia nu fac decât să genereze o practică de intercomuniune, de fapt contribuie esenţial la realizarea unei uniri de facto cu catolicii dincolo de orice dialog teologic, înainte ca aceştia să facă lepă­darea ereziei despre Filioque, a infailibilităţii papale, a imaculatei concepţii şi a celorlalte învăţături eretice introduse de la schismă şi până astăzi.

Dacă această acţiune este dirijată de serviciile specializate ale Vaticanului, avem încă o dată dovada faptului că romano-catolicismul nu a renunţat nici astăzi la perversitatea tehnicilor prozelitiste ale iezuiţilor, încercând să obţină cu orice preţ, fără să-i pese de adevărul de credinţă, stăpânirea asupra Bisericilor Ortodoxe. Dacă catolicii nu au nici o legătură cu actele celor doi ierarhi români, atunci, deşi aceştia merită felicitaţi şi medaliaţi de Papa pentru obedienţa gratuită pe care o dovedesc faţă de Vatican, ei trebuie să fie cât mai repede îndepărtaţi din posturile lor, căci pun într-o lumină foarte proastă chiar Biserica Romano-Catolică care, în cadrul actualului dialog ecumenic, s-a angajat să renunţe la prozelitism în favoarea dialogului.

Comportamentul şi acţiunile mitropolitului Nicolae Corneanu şi ale episcopu­lui Sofronie Drincec demonstrează cu prisosinţă faptul că apostazia de la dreapta credinţă ortodoxă prin împărtăşirea în comun şi slujirea cu cei din afara Bisericii lui Hristos nu este un accident care să poată fi trecut cu vederea nici în cazul în care aceşti ierarhi şi-ar declara regretul pentru cele săvârşite. Cele două acţiuni de intrare în comuniune maximă cu schismaticii sunt, după cum se vede, doar stadii necesare al unui mai vast proces de apostazie de la credinţa ortodoxă, în care cei doi ierarhi atrag şi turma pe care o păstoresc.

Faptul că necredincioşii, ateii, ereticii şi schismaticii se arată a fi astăzi susţi­nătorii fervenţi ai mitropolitului Nicolae ne indică cu claritate care este adevărata turmă a acestui arhiereu. Cât de întâmplător este faptul că Biserica Romano-Catolică şi cea Greco-Catolică cheltuiesc energie, timp şi importante fonduri în campania de apărare a lui Nicolae Corneanu, convocând sute de credincioşi cărora le plăteşte cheltuielile de transport pentru a manifesta în favoarea mitropolitului dezavuat de ortodocşi? Oare din dragoste pentru Biserica Ortodoxă, cei care nu ratează nici o ocazie să o critice, să-i fure credincioşii şi să-i răpească bisericile sunt speriaţi de po­sibilitatea înlocuirii mitropolitului Corneanu cu un adevărat păstor al Bisericii Ba­natului, cu un apărător ferm al dreptei credinţe [28]? Semnarea de către greco-catolici a memoriului antiromânesc şi antiortodox adresat de Tokes parlamentului European este o dovadă în plus a „fidelităţii” acestora faţă de neamul românesc şi a „bunei credinţe” faţă de Biserica Ortodoxă.

Unde s-a mai văzut în istoria Bisericii ca eterodocşii să se considere îndreptă­ţiţi a avea un cuvânt de spus în hotărârile pe care Sfântul Sinod al Bisericii trebuie să le ia pentru apărarea dreptei credinţe? Aceasta sugerează gravele mutaţii produse în mentalitatea oamenilor ce trăiesc într-o societate tot mai secularizată şi, totodată, in­dică naşterea unei noi dictaturi care se insinuează în viaţa societăţii şi a Bisericii: aceea a ideologiilor atee camuflate în spatele aşa-zisei opinii publice, în fond, a du­hului stăpânitorului lumii acesteia.

Având în vedere toate acestea, venim înaintea arhieriilor voastre cu rugămin­tea ca în judecarea celor doi ierarhi apostaţi să aveţi în vedere atât căderea acestora din dreapta credinţă ca păcat personal şi comunitar, cât şi tulburarea pe care o aduc şi pericolul pe care-l reprezintă aceştia pentru viaţa şi acţiunea viitoare a Bisericii. Ştim foarte bine cine pescuieşte în ape tulburi. Eterodocşii, fie ei schismatici stilişti, uniaţi sau alţi eretici, abia aşteaptă să răpească pe credincioşii ortodocşi aflaţi în sta­rea de confuzie şi tulburare pe care au creat-o ierarhii apostaţi.

Probabil că sancţionarea la momentul potrivit a împreună-slujirii cu greco-catolicii a episcopului Sofronie l-ar fi determinat pe mitropolitul Corneanu să fie mult mai precaut în manifestarea liberă a „iubirii” nelimitate faţă de eterodocşi, oprindu-l să se împărtăşească cu greco-catolicii. De asemenea, caterisirea de urgenţă a mitropolitului Corneanu, în prima săptămână după ce s-a lepădat public prin ges­tul său de credinţa şi învăţătura Sfintei Scripturi şi a Sfintelor Sinoade ale Bisericii ar fi împiedicat campania antiortodoxă şi antibisericească desfăşurată în ultimele săp­tămâni. Avem convingerea că orice fel de amânare a soluţionării cazurilor mitropo­litului Corneanu şi a episcopului Drincec este în favoarea duşmanilor Bisericii Ortodoxe. Internarea în spital a lui Nicolae Corneanu poate fi socotită o nouă strate­gie de justificare a amânării judecăţii Sfântului Sinod. Însă lipsa mitropolitului Corneanu de la viitorul sinod nu ar trebui să aibă nici un efect, deoarece în cazul apostaziei prin împărtăşirea cu ereticii nu mai trebuie puse întrebările lămuritoare, faptele vorbind de la sine. De altfel, în ambele cazuri, înregistrările video, fotografiile şi declaraţiile înregistrate audio sunt suficient de elocvente. Dacă totuşi manipulările diplomatice sau presiunile externe ar da sorţi de izbândă vrăşmaşilor lui Hristos, prin muşamalizarea cazurilor în contextul unor amânări succesive, atunci consecin­ţele ar putea fi dintre cele mai grave:

1. Necondamnarea de către Sfântul Sinod al BOR a celor care singuri s-au ex­clus din Biserică prin faptele lor ar putea fi lecturată ca o încuviinţare tacită a atitudinii apostate, ceea ce ar putea atrage consecinţe eclesiologice extrem de grave la nivelul raporturilor cu celelalte Biserici Ortodoxe;

2. Potrivit învăţăturii Bisericii, harul dumnezeiesc se îndepărtează de pe cei care continuă să-i pomenească pe ierarhii căzuţi de la dreapta credinţă, căci părăsirea harului este una dintre consecinţele principale ale apostaziei. Ca atare, ar fi primejduită însăşi slujirea Sfintei Liturghii odată cu a celorlalte Sfinte Taine, deci mântuirea tuturor celor care rămân în comuniune cu ereticii;

3. Creşterea tensiunilor între greco-catolici şi ortodocşi în zonele în care aceştia convieţuiesc, până la escaladarea acestora prin violenţă;

4. Disoluţia completă a conştiinţei ortodoxe la cei care vor găsi un model de urmat în comportamentul celor doi ierarhi;

5. Răspândirea practicii slujirii împreună şi a inter-comuniunii cu eterodocşii cu următoarele rezultate:

a) unii vor invoca această practică pentru a proclama falsa unire cu eterodocşii, fără ca aceştia să se fi lepădat în prealabil de concepţiile eretice pe care le împăr­tăşesc, conform cerinţelor Sfintelor Canoane;

b) aceasta va putea duce la apariţia unor inevitabile tensiuni în interiorul BOR, între cei care acceptă inter-comuniunea şi cei care, potrivit canoanelor, vor invoca excluderea celor care au apostat;

c) inter-comuniunea unor preoţi şi ierarhi cu romano-catolicii va conduce în mod automat la apariţia unor tensiuni inter-bisericeşti cu efecte imprevizibile. Deja Biserica Rusiei a cerut explicaţii, ierarhii Bisericii Greciei au fost informaţi iar cele­lalte Biserici Ortodoxe aşteaptă cu preocupare rezultatul şedinţei sinodului din luna iulie;

d) poziţia reprezentanţilor români în dialogul teologic cu catolicii riscă să fie subminată în relaţia cu celelalte Biserici Ortodoxe participante, întrucât susţinerea pe care greco- şi romano-catolicii o acordă mitropolitului Nicolae nu poate fi lecturată decât ca o încercare de a impune comuniunea pe uşa din dos şi deci unirea, adică de a eluda calea dialogului şi rezolvarea reală a diferendelor;

6) Pe fondul acestor confuzii, tensiuni şi conflicte şi a slabei catehizări, mulţi dintre credincioşii Bisericii noastre vor pierde complet cârma: cei „de stânga” se vor îndrepta spre diferite confesiuni creştine neoprotestante, iar cei „de dreapta” îşi vor găsi refugiul la stilişti;

7) Din toate acestea, vrăşmaşii Bisericii lui Hristos nu vor avea decât de câşti­gat. Contextul stării de confuzie şi instabilitate create le va înlesni acestora atingerea scopului urmărit: crearea dezbinării în Biserica Ortodoxă Română.

Înainte de aceasta însă, dacă vom constata că în urma presiunilor catolicilor şi a greco-catolicilor, Sfântul Sinod este constrâns să treacă cu vederea apostazia celor doi ierarhi, vom cere cu stăruinţă tuturor Bisericilor Ortodoxe să întrerupă dialogul cu Biserica Romano-Catolică, până când aceasta nu va renunţa la mişcările din cu­lise, susţinute de servicii şi societăţi secrete, la mijloacele de corupere sau intimidare a ierarhilor ortodocşi.

Scriindu-vă aceste rânduri în numele poporului nostru dreptcredincios, atât de împovărat de ispitele şi durerile veacului în care trăim, vă asigurăm că vă suntem alături cu rugăciunile, cu cuvântul şi viaţa întru păzirea fără prihană a dreptei cre­dinţe, nădejdea mântuirii sufletelor noastre. Avem nădejdea că în Duhul Sfânt arhieriile voastre veţi reuşi să curăţaţi cât mai curând rana care ameninţă să cangreneze şi să sfâşie trupul Bisericii noastre.

Având conştiinţa că viaţa noastră păcătoasă împiedică cuvântul mărturiei noastre să dobândească puterea Duhului Sfânt spre luminare şi convingere, îi invo­căm în aceste momente dificile pe Sfinţii Mărturisitori români Nicolae Oprea, Moise Măcinic, Atanasie Tudoran, Constantin Brâncoveanu şi cei dimpreună cu ei, pe martirii ştiuţi şi neştiuţi ai împotrivirii faţă de uniaţie, pe sfinţii ierarhi apărători şi mărturisitori ai dreptei credinţe ortodoxe pe teritoriile româneşti pentru a ne fi sprijin, ştiut fiind că ei sunt acum rugători neîncetaţi la tronul lui Dumnezeu pentru mântuirea neamului pentru păzirea fără meteahnă a credinţei ortodoxe.

Astăzi 29 iunie, la Prăznuirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

____________________________________________________________________________________

[1] Este vorba despre apelul aşa-zişilor intelectuali români.

[2] A se vedea declaraţiile publice ale lui Cristian Bădiliţă, unul dintre denigratorii susţinuţi ai memoriei Prea Fericitului Patriarh Teoctist şi ai Bisericii Ortodoxe Române în general.

[3] La mitingul de susţinere a lui Corneanu desfăşurat pe 14 Iunie 2008 la Timişoara au participat, alături de aproximativ 300 de catolici şi greco-catolici, 80 de evanghelişti şi câţiva evrei.

[4] In timpul anchetelor, Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă că: „Tăcerea asupra acestor cuvinte (ale adevărului) este suprimarea acestor cuvinte. Căci zice Duhul Sfânt, prin Prorocul: Nu sunt graiuri, nici cuvinte ale căror glas să nu se audă [Psalm 18, 3]. Aşadar, cuvântul care nu este rostit, nici nu mai există.” In: Maxim Mărturisitorul şi tovarăşii lui întru martiriu, Deisis, Sibiu, 2004, p. 161.

[5] „La noi n-au putut niciodată nici patriarhul şi nici sinoade să introducă lucruri noi, pentru că apărătorul religiei este însuşi corpul Bisericii, adică poporul dreptcredincios însuşi care vrea ca religia să-i fie veşnic neschimbată.” Enciclica Patriarhilor de la 1848, vezi traducerea făcută de T.M. Popescu în revista Biserica Ortodoxă Română, an LIII, 1935, nr. 11-12.

[6] „In anul 1962, a fost promovat în funcţia de Mitropolit al Banatului în locul lui /…/. /•••/ In această perioadă, agentul POPA VASILE a fost folosit atât pe plan intern cât şi extern. Pe plan intern, în principal, a fost folosit pentru reducerea activităţii religioase în eparhia Banatului, indicându-i-se şi luând o serie de măsuri în acest sens (înlocuirea elementelor prea fanatice şi a celor compromişi care funcţionau în cadrul aparatului de conducere al eparhiei, înlocuirea unor cadre didactice în cadrul seminarului teologic din Caransebeş, reducerea numărului de elevi, /./ comasarea unor parohii şi reducerea numărului de preoţi etc.). Este de menţionat că toate aceste probleme au fost discutate cu el în prealabil, unele măsuri fiind propuse chiar de agent.” Vezi Decizia nr. 2410/28.08.2007 a Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

[7] Idem.

[8] Formula As, anul 2004, nr. 611.

[9] Canoanele Bisericii Ortodoxe, ediţia Floca, 1991, p. 14.

[10] Ibidem, p. 110.

[11] Ibidem, p. 14.

[12] Formula As, anul 2004, nr. 611.

[13] Ibidem,

[14] Mitropolitul Nicolae Corneanu i-a scris lui Franklin Graham: „Acum, când ne-am câştigat libertatea prin sacrificii si sânge vărsat, împreună cu fraţii din bisericile evanghelice, mă alătur creştinilor ortodocşi din ţara noastră şi vă adresez invitaţia să susţineţi o cruciadă evanghelistică în luna iulie 2008.

[15] Şi mai mult, Sfântul Atanasie afirmă că: “În Euharistie pâinea ereticilor nu e trupul lui Hristos… După măsura deosebirii dintre lumină şi întuneric, aşa e deosebirea dintre împărtăşania drept slăvitoare şi cea ereticească: cea drept slăvitoare luminează, cealaltă întunecă…”. Către Serapion, epist. 1, P. G. 26, col 593 CA.

[16] S-a dezvăluit ulterior că mulţi dintre intelectualii contestatari au fost agenţi ai regimului comunist.

[17] Vezi site-ul Parlamentului European.

[18] Ultima acţiune de blamare a Bisericii a avut loc în preajma alegerii noului patriarh al BOR

[19] „Atitudinea sfidătoare faţă de unele autorităţi locale şi judeţene pe care refuză să le primească în audienţă cum a fost şi cazul fostului prefect de Bihor Ilie Bolojan, a primarului Ioan Mocioran de la comuna Curăţele şi exemplele pot continua. Discriminarea pe criterii politice şi în funcţie de interese ale unor autorităţi locale şi judeţene.” Extras din memoriul adresat Mitropolitului Bartolomeu Anania de către 45 de preoţi ai protopopiatului Beiuşului.
[20] Impune o dictatură a monologului, „neacordând preoţilor în şedinţele protopopeşti dreptul la cuvânt, umilindu-i pe cei ce au alte opinii, diferite de ale Preasfinţiei sale.” Ibidem.
[21] Ibidem.
[22] Can. 32 Trul. Vezi şi 46, 64 Ap.; 19 Sin. I Ec.; 7 Sin II Ec. etc.
[23] Extras din memoriul adresat Mitropolitului Bartolomeu Anania de către 45 de preoţi ai protopopiatului
Beiuşului.
[24] „Este oprit ca membrii Bisericii sau clericii să se roage împreună cu ereticii şi este de-a dreptul o infracţiune de gravitatea crimei slujirea celor sfinte împreună cu aceştia, dacă provin dintre clerici… căci ce înseamnă intercomuniunea «in sacris» cu ereticii? Nimic altceva decât a face cauză comună cu aceştia.”, ediţia Floca, p. 31.
[25] Can. 45 Apost. Vezi şi 10, 11, 46, 64, 65 Apost. ; 2, 4 Sin III Ec.; 6, 9, 32, 33, 34, 37 Laodic; etc.

[26] „Conflictul de la Vălani de Beiuş a atins, prin gravitatea evenimentelor desfăşurate, cote inimaginabile si a luat o amploare care depăşeşte imaginaţia oricărui om de bună credinţă, la limita gestului extrem al vărsării de sânge datorită neimplicării PS Sofronie, precum şi a protopopului de Beiuş, pr. Ioan Balint, care nu a fost alături de preoţii şi credincioşii care apărau biserica, preferând să participe la un maslu de obşte în comuna Budureasa. Pe toată perioada acestei zile de asediu (Duminica a treia din Postul Mare), pe buzele oficialităţilor şi a conducerii forţelor de menţinere a ordinii (jandarmerie, trupe speciale, SRI, Poliţie etc.), reprezentate la cel mai înalt nivel din judeţ, era un singur cuvânt: „PS Sofronie, vinovat de acest conflict”. Pentru a argumenta această acuzaţie, redăm mărturia pr. Gabriel Avram din Pocola care a fost mediator împreună cu alţi preoţi prezenţi la faţa locului, între trupele speciale de intervenţie şi reprezentanţii Episcopiei Greco-Catolice, pe de o parte şi credincioşii din sat, pe de altă parte. Pr. Gabriel
a fost martorul unei convorbiri telefonice între şeful de dispozitiv al trupelor speciale, inspector şef Liviu Popa şi PS Sofronie. În această convorbire, inspectorul şef cere un sfat de detensionare a situaţiei, iar ca răspuns PS Sofronie îl îndeamnă să intre în forţă peste preoţii şi credincioşii care se opuneau ocupării cu forţa a bisericii de către greco-catolici”. Extras din memoriul adresat Mitropolitului Bartolomeu Anania de către 45 de preoţi ai protopopiatului Beiuşului.

[27] Ziarul Făclia, 21 iunie 2008.

[28] „«Nu vreau să mă gândesc cu cine am putea să ne trezim aici. Nu aducem presiuni asupra Sfântului Sinod, dar trebuie să se vadă o susţinere», a declarat, la rândul său, preotul greco-catolic Ovidiu Nicolae Teodorescu”. În articolul ÎPS Corneanu susţinut de intelectualii bănăţeni, în Evenimentul Zilei, Luni, 23 Iunie 2008.


Comme on le voit, c'est très long, et il me faudra des semaines pour le traduire, alors que je devrais aussi passer des semaines et des semaines à traduire le dossier relatif à l'évêque Diomède d'Anadyr pour savoir s'il est aussi orthodoxe que le pensent certains ou aussi phylétiste que l'écrit le RP Philips - encore que cela m'étonnerait, dans la mesure où quand j'ai publié la traduction de sa lettre ouverte du 7 avril 2007, j'ai subi des attaques verbales de la part de phylétistes militants marqués du sceau de la confusion totale entre religion et politique. Mais un homme peut involuer en un an...

Alors, je ne sais pas si je traduirai ce mémorandum. Après tout, c'est une langue latine proche du français ou de l'italien et nos lecteurs comprendront sans peine. De toute façon, si quelqu'un veut traduire à ma place, qu'il le fasse. Mais peut-être que si la critique est facile, l'art est difficile?

En tout cas, on apprend des choses intéressantes, dans ce mémorandum, et elles sont bien étayées par des dates, des faits, des arguments.
Je ne suis pas un enragé des attaques ad hominem, mais je dois dire que les corneanistes, qu'ils soient roumains, russes - comme celui qui me traite d' "imprécateur" sur le site moinillon.net - ou autres m'ont choqué à force de se promener en tapant sur une grosse caisse pour proclamer les mérites prophétiques d'un personnage dont toute la biographie montre qu'il n'a jamais eu le moindre souci de la foi orthodoxe.
On a vraiment affaire à des orthodoxomaques, à des gens qui en veulent à l'Orthodoxie, point final, et ils ne respectent pas les règles élémentaires de courtoisie. Si j'étais confronté à un évêque catholique romain ancien collaborateur de la police politique, délateur de prêtres, organisateur de rassemblements avec les télévangélistes étasuniens, etc., je ne le qualifierais pas de "prophète" le jour où il se mettrait à proclamer qu'il est pro-orthodoxe. J'estimerais juste que c'est une manifestation supplémentaire de son indifférence totale aux choses religieuses. Je regrette que les uniates, néo-uniates, uniatisants, orthodoxomaques, super-modernistes, etc., n'aient pas cette décence à notre égard.

Quant à l'évêque Sophrone d'Oradea, le tableau est complet lorsqu'on apprend qu'il a sanctionné des prêtres orthodoxes parce que ceux-ci étaient fermes dans leur foi ou avaient refusé de demander la bénédiction d'un évêque uniate.

Là encore, ça ne me surprend pas. Le discours que j'entends habituellement de la part des orthodoxes oecuménistes ou uniatisants est une variante de la reductio ad hitlerum, forme de logomachie et de terrorisme intellectuel qui est l'argument de ceux qui n'ont pas d'argument: nous sommes les gentils, les tolérants, les ouverts, vous êtes les "imprécateurs", les intolérants, les intégristes - sous-entendu les nazis, puisqu'on connaît bien le mécanisme d'associations d'idées qui tient lieu de pensée dans les masses lobotomisées des pays francophones contemporains.
Très bien, mais pourquoi les "gentils" autoproclamés s'appuient-ils toujours sur le pouvoir séculier dans ses diverses formes - de la matraque du policier à la pression médiatique, des manifestations de rue à la censure des informations ? Pourquoi des gens qui contestent tous les canons de l'Eglise orthodoxe sont-ils soudain si soucieux du respect du pouvoir hiérarchique quand il s'agit de permettre à l'évêque Sophrone d'Oradea de sanctionner des prêtres qui veulent rester fidèles à la foi apostolique et refusent de suivre leur évêque sur l'étrange chemin qu'il a choisi?

Allez, cette fois, je ne vais pas faire preuve de plus de respect humain à leur égard qu'ils n'en ont à notre égard, et j'y vais, je jette à l'évêque de Grosswardein -pardon, Oradea - la paraphrase des mots célèbres qui avaient été lancés au docteur Luther à la diète de Worms: "Bischoflein, Bischoflein, du gehst einen schweren Gang..."

Comme ça, notre distingué commentateur que je citais plus haut pourra vraiment me traiter d'imprécateur.

hilaire
Messages : 297
Inscription : mer. 19 janv. 2005 13:26

Message par hilaire » ven. 04 juil. 2008 20:00

merci pour cette information, elle permet d'apporter l'illustration que le peuple royal est choqué et demande des actes.

mais justement, concrètement, est-ce qu'un memorandum peut servir à quelque chose pour faire avancer le dossier si je puis dire ?

Anne Geneviève
Messages : 1041
Inscription : lun. 30 mai 2005 19:41
Localisation : IdF
Contact :

Message par Anne Geneviève » ven. 04 juil. 2008 21:17

Cela sert au moins à montrer que le peuple royal n'est pas entièrement dupe. Et un memorandum publié peut faire réfléchir ceux qui n'avaient pas vu le piège.
"Viens, Lumière sans crépuscule, viens, Esprit Saint qui veut sauver tous..."

Claude le Liseur
Messages : 4147
Inscription : mer. 18 juin 2003 15:13

Message par Claude le Liseur » ven. 04 juil. 2008 23:06

hilaire a écrit :merci pour cette information, elle permet d'apporter l'illustration que le peuple royal est choqué et demande des actes.

mais justement, concrètement, est-ce qu'un memorandum peut servir à quelque chose pour faire avancer le dossier si je puis dire ?

Bien sûr que cela ne sert à rien, d'autant plus que les jeux sont faits.

Je n'ai reproduit le mémorandum ici que parce qu'il est très bien écrit, riche en informations et d'une solide érudition canonique, historique et théologique.

De là à dire que le peuple royal est choqué, c'est aller un peu vite en besogne. 25 associations, cela peut très bien ne représenter que quelques personnes. Je pense que le peuple royal s'est plutôt manifesté dans la cathédrale de Timişoara, en applaudissant frénétiquement le métropolite Nicolas Corneanu pour son apostasie.

Vous comprenez, je me heurte toujours à un problème quand je suis confronté aux militants de l'oecuménisme et de l'unionisme. C'est aussi un vrai problème de civilisation. Je suis un radical, un libéral, un héritier des Lumières et du principe voltairien "Je ne suis pas d'accord avec ce que vous dites, mais je me battrai pour que vous puissiez le dire". En quelque sorte, j'ai arrêté mon évolution à 1788. Et, en face, nos amis oecuménistes, ceux qui me traitent d'imprécateur en faisant des copier-coller de mes traductions qu'ils n'avaient qu'à faire par eux-mêmes, et bien, eux, les oecuménistes, ils ne se sont pas arrêtés à 1788, ah non!, ils ont poursuivi leur évolution bien au-delà. Ils ont très bien retenu les leçons de tous les totalitarismes du XXe siècle - quand ils n'ont pas servi à la fois le fascisme et le communisme, comme ce fut le cas du métropolite Nicolas (Corneanu) du Banat, car ses partisans, s'ils s'en prennent au passé fasciste du métropolite Barthélemy (Anania) de Cluj, oublient - ou cachent - soigneusement que le passé fasciste du nouveau "Christ" Mgr Nicolas Corneanu fut évoqué par Me Stanciu devant la cour d'appel de Paris en 1975 (cf. Jean Miloe, La riposte aux attaques du gouvernement roumain contre l'église roumaine de Paris, Paris 1976, p. 219). Ils sont des petits soldats, plus ou moins conscients, de la mise en place du nouveau totalitarisme, le totalitarisme mondialiste, et ils utilisent en effet les méthodes du XXIe siècle: la reductio ad hitlerum, la logomachie et le terrorisme intellectuel. Ils sont donc si évolués, mes semblables et moi sommes si en retard avec notre Voltaire, qu'ils ne peuvent même pas comprendre que l'on puisse encore s'en tenir à une présentation des faits où l'adversaire n'est pas totalement noirci et où l'ami n'est pas totalement embelli. Il faut donc que je précise, à l'intention de ceux qui voudraient me faire, précisément, un procès... d'intention, que je n'ai reproduit ici ce mémorandum que parce qu'il est intéressant en lui-même, que c'est un document qui mérite d'être lu, mais que je n'ai nullement prétendu que cela représentait une réaction de milliers de fidèles ou quoi que ce fût de ce genre. Si j'ai écrit comme titre de ce fil qu'il s'agissait d'un mémorandum de 25 associations orthodoxes, c'est bien parce qu'il est présenté comme tel et signé par 25 associations dont je peux donner la liste si l'on ne me croit pas. De là à dire que ces associations sont représentatives, c'est un pas que je ne franchirai pas. Je ne sais pas si elles réunissent, à elles toutes, 3 membres ou 250. Je ne sais même pas si ce n'est pas une mystification, puisque je vois soudain ce mémorandum être transmis par Internet, au nom des associations signataires, à des prêtres en communion ou en concélébration avec les protestants, ce qui représente tout de même un drôle de public pour un mémorandum de défense de l'Orthodoxie. Donc, que l'on ne me fasse pas dire ce que je n'ai pas dit.

Ce mémorandum est très intéressant, très bien écrit, il apporte des informations inédites, et à ce titre, je pensais qu'il était de mon devoir de signaler son existence, même si ce texte était l'oeuvre d'un seul homme, ou même s'il n'était utilisé qu'à des fins de mystification. Je ne me permets de me prononcer que sur ce sur quoi je peux me prononcer: la qualité du texte.

Anne Geneviève
Messages : 1041
Inscription : lun. 30 mai 2005 19:41
Localisation : IdF
Contact :

Message par Anne Geneviève » sam. 05 juil. 2008 7:38

La qualité du texte est une chose dont j'ai du mal à juger, le roumain étant la seule langue latine que je ne parviens pas à lire à vue. L'intérêt, pour moi, c'est son existence, même si les 25 associations se résument à un seul homme, et le fait qu'il circule. Si aucune voix ne s'était élevée en Roumanie même, en langue roumaine, ce serait bien pire !

Le totalitarisme se porte bien, c'est vrai, il se porte d'autant mieux que la plupart de ceux qui croient en sortir n'ont rien connu d'autre et ne savent pas en reconnaître la nature. Mais je suis d'une époque plus ancienne que la vôtre, mon cher Claude. Je me demande si j'ai dépassé la période mérovingienne... ou la version occitane du moyen âge classique. A tout le moins, ces temps là furent plus libres que le nôtre qui souffre encore de l'introduction de l'absolutisme papal, puis royal.
"Viens, Lumière sans crépuscule, viens, Esprit Saint qui veut sauver tous..."

Claude le Liseur
Messages : 4147
Inscription : mer. 18 juin 2003 15:13

Message par Claude le Liseur » jeu. 10 juil. 2008 15:24

Anne Geneviève a écrit :La qualité du texte est une chose dont j'ai du mal à juger, le roumain étant la seule langue latine que je ne parviens pas à lire à vue. L'intérêt, pour moi, c'est son existence, même si les 25 associations se résument à un seul homme, et le fait qu'il circule. Si aucune voix ne s'était élevée en Roumanie même, en langue roumaine, ce serait bien pire !

Oui, le texte que j'ai reproduit ici vaut par ses arguments, par son contenu, par son sérieux, mais il n'a été soutenu par à peu près personne: sur tout le clergé paroissial, 11 prêtres...

Cela vaut surtout pour la remarque d'Hilaire à propos du "peuple royal". Ainsi que je l'ai déjà signalé, le "peuple royal" s'est manifesté en applaudissant dans sa cathédrale l'incohérence du métropolite du Banat.

Alors même que le saint Synode n'a pas eu le courage d'appliquer les canons, qu'il n'a même pas pris la décision d'envoyer à la retraite un évêque si constamment nuisible depuis 58 ans, les réactions en Roumanie critiquent déjà la dureté de la décision du Synode, et certains proclament que ça n'empêchera pas uniates et orthodoxes de concélébrer au nom de l'unité nationale quand la cathédrale du "Salut de l'Ethnie" (Mântuirea Neamului) sera terminée à Bucarest, etc., etc.
D'après les réactions que j'ai pu lire, la décision du Synode d'interdire la concélébration et la communion avec les chrétiens hétérodoxes se heurte à une incompréhension générale. Nous pouvons d'ores et déjà supposer qu'elle ne sera pas appliquée, et que cela ne changera rien par rapport aux nombreux orthodoxes roumains qui communient dans les paroisses catholiques des pays d'Europe occidentale.
Je pense aussi qu'une des raisons de cette incompréhension est que le saint Synode du patriarcat national roumain a préféré maintenir un peu d'unité avec les autres Eglises orthodoxes locales plutôt que de privilégier l'unité nationale. Ce choix de placer la religion au-dessus de l'intérêt politique semble susciter l'incompréhension du public. Vous vous souvenez que l'argument principal des orthodoxes roumains partisans du métropolite Nicolae Corneanu était que l'Eglise roumaine était une "Eglise progressiste" qui ne devait pas tenir compte de l'avis des "Moscovites et Moldaves".
En effet, il me reste à traduire l'exposé des motifs de la décision du saint Synode, d'où il ressort clairement que cette décision a été prise suite aux protestations des Grecs - le mont Athos en particulier - pour éviter des réactions trop négatives de leur part. En clair, pour le moment, le saint Synode du patriarcat roumain préfère être en communion avec des orthodoxes d'autres nationalité qu'avec des catholiques de nationalité roumaine; ce choix suscite d'ores et déjà des réactions assez négatives et une incompréhension assez marquée au sein des fidèles.

Pauvre peuple grec, gardien de la foi apostolique, que Dieu te garde de tout le mal que certains te veulent à cause de ta fidélité.

Anne Geneviève
Messages : 1041
Inscription : lun. 30 mai 2005 19:41
Localisation : IdF
Contact :

Message par Anne Geneviève » jeu. 10 juil. 2008 22:02

La cathédrale du "Salut de l'Ethnie" ??? J'ai bien lu ???

Et dire que j'avais fortement et humoristiquement houspillé ceux (français) qui avaient dédié leur paroisse à "Notre Dame du flux et du reflux" parce qu'ils habitaient près de l'océan ! Je leur présente aujourd'hui mes excuses les plus plates : une faute de goût n'est pas grand chose devant une dédicace qui frise l'hérésie puisque l'ethnophylétisme a été condamné par un concile.

Mais ce que vous décrivez, Claude, c'est aussi du cléricalisme pur beurre : le clergé, en tout cas les évêques semblent avoir le sens de l'orthodoxie. Si le peuple ne suit pas, c'est qu'on l'a laissé dans l'ignorance spirituelle, qu'une évangélisation en profondeur manque à cette génération. Le rouleau compresseur communiste en est-il responsable ? Vraie question.
"Viens, Lumière sans crépuscule, viens, Esprit Saint qui veut sauver tous..."

Glicherie
Messages : 365
Inscription : ven. 18 juin 2004 14:41

Message par Glicherie » jeu. 10 juil. 2008 23:41

"Le Salut de la Nation", mais bon il semble de bon ton sur ce forum de faire de l'Eglise Orthodoxe Roumaine une eglise oecuméniste, ethnophylétiste etc...
On peut regreter l'absence de sanctions pour les hiérarques, mais on peut aussi admettre leur pénitence.
La déclaration est tout de même nette sur le respect des canons et la non communion avec les hérétiques.

Quant aux relations avec Slatioara et l'Eglise d'Orient ou d'ancien style, pour connaitre personnellment le métropolite Vlasie ainsi que les rapprochements initiés par l'Eglise Roumaine et notamment à l'initiative de l'ancien métropolite de Moldavie...la réalité n'est pas celle là. La pleine communion et une intégration semblable à l'Eglise Russe hors frontière leur a été proposée, et est pour le moment déclinée...

GIORGOS
Messages : 286
Inscription : dim. 30 mai 2004 6:02
Localisation : Argentine

Message par GIORGOS » ven. 11 juil. 2008 3:06

¿Mântuirea Neamului = Salus Populi?
Giorgos
SEÑOR JESUCRISTO, HIJO DE DIOS, TEN PIEDAD DE MÍ PECADOR.

Claude le Liseur
Messages : 4147
Inscription : mer. 18 juin 2003 15:13

Message par Claude le Liseur » ven. 11 juil. 2008 10:05

Glicherie a écrit :"Le Salut de la Nation", mais bon il semble de bon ton sur ce forum de faire de l'Eglise Orthodoxe Roumaine une eglise oecuméniste, ethnophylétiste etc...
On peut regreter l'absence de sanctions pour les hiérarques, mais on peut aussi admettre leur pénitence.
La déclaration est tout de même nette sur le respect des canons et la non communion avec les hérétiques.

Quant aux relations avec Slatioara et l'Eglise d'Orient ou d'ancien style, pour connaitre personnellment le métropolite Vlasie ainsi que les rapprochements initiés par l'Eglise Roumaine et notamment à l'initiative de l'ancien métropolite de Moldavie...la réalité n'est pas celle là. La pleine communion et une intégration semblable à l'Eglise Russe hors frontière leur a été proposée, et est pour le moment déclinée...

1) Neam est un mot d'origine hongroise. En magyar, nemzet veut simplement dire nation: Magyar Nemzeti Bank = Banque nationale de Hongrie. Vous noterez déjà que l'équivalent roumain s'appelle bien Banca Naţională a României, et pas Banca Neamului . Neam ne recoupe pas le mot français "nation", puisqu'on peut aussi dire neam pour parler de sa famille, de sa parenté. En français,le mot "nation" n'implique pas le lien du sang; en revanche, le mot "ethnie" -qui a pris en français un autre sens qu'en grec - permet de rendre à la fois l'idée de nation et l'idée de parenté. C'est naţiune que j'aurais rendu par "nation"; je voulais quelque chose qui soit plus chaleureux, plus charnel, qui fasse moins construction mentale et plus archaïque que "nation" pour rendre neam; j'ai préféré "ethnie" à "lignée".
Vous avez ainsi la justification de mon choix de traduction. Je vous signale au passage qu' "ethnie" n'est pas péjoratif en français. J'ai toujours été intéressé non seulement par les traditions de ma nation, mais aussi par celles de mon ethnie - qui ne se recoupent pas puisque ma nation est pluri-ethnique et mon ethnie transationale - et je n'en ai pas honte.
Vous aviez aussi protesté quand j'avais traduit "phylétisme" par "tribalisme", alors que n'importe quel dictionnaire grec-français vous l'aurait confirmé.
Le mot "tribu" a pris un sens péjoratif en français, c'est vrai. Et "phylétisme" a aussi un sens péjoratif. Et je n'ai pas voulu être complice de ceux qui ont prétendu que l'Eglise orthodoxe avait condamné le nationalisme, alors qu'elle a condamné le tribalisme.

Quand vous lisez une phrase "sfântul Calinic, bucureşteanul de neam românesc" (ici: http://laurentiudumitru.ro/blog/2007/11 ... i-martiri/ ), vous traduisez comment? "Saint Callinique, bucarestais de nationalité roumaine"? Mais vous savez très bien que la nationalité n'existait pas à l'époque de la naissance de saint Callinique de Cernica et que la traduction correcte est "saint Callinique, bucarestais d'ethnie roumaine" - parce qu'il y avait aussi des Arméniens et des Grecs dans la population de Bucarest. Moi, je ne vois pas d'autre traduction possible que "ethnie." Alors, c'est quoi ce procès?

Vous allez me demander de justifier tous mes choix de traduction de la même manière?

Au passage, l'art étant difficile, la critique facile, vous pourriez aussi les faire vous-mêmes, ces traductions. Je vous assure que cela me soulagerait. Mais je n'ai pas l'impression que vous m'ayez souvent porté main forte en matière de traduction - même pas pour traduire la prière aux saints confesseurs de Transylvanie.

2) Au passage, je trouve déplorable que vous m'attaquiez ainsi sur la traduction d'un mot, d'autant plus que je l'ai justifiée, alors que le nom de la cathédrale en question ne joue aucun rôle dans le message que j'ai posté hier et que vous le savez bien.
J'ai juste relevé, parmi les réactions hostiles à la décision du saint Synode, la conviction que les concélébrations seront possibles quand la cathédrale en question sera terminée. Peu importe que la cathédrale en question s'appelle "Saint-Tartempion", "Notre-Dame-du-Reflux" ou quoique ce soit d'autre.
Mon propos était simplement de montrer dans quelle situation difficile se trouvait le saint Synode.


3) Vos plaintes me rappellent une personne qui venait accuser ce forum d'être "anti-russe" chaque fois qu'on y critiquait cet héritage encombrant de l'époque soviétique qu'est le Département des relations extérieures du patriarcat de Moscou, alors même que certains d'entre nous se faisaient au même moment insulter par des gens qui voulaient absolument nous faire avaler que le patriarcat de Moscou n'était pas une véritable Eglise (dont un fameux lecteur bruxellois qui aimait à disserter sur mon séant).
De même, puisque vous accusez ce forum d'être hostile à votre Eglise locale, je vous signale aussi que le reproche inverse lui a aussi été adressé.
Qu'en déduire? Que de toute façon, on ne peut plaire à certains qu'en marchant à 100% derrière eux. Or, mon souci - et je ne pense pas être le seul dans ce cas parmi les intervenants de ce forum - n'est pas de plaire. S'ajoute à cela le fait que, pour citer Brassens, "La musique qui marche au pas, Cela ne me regarde pas".

4) Quand vous écrivez "La déclaration est tout de même nette sur le respect des canons et la non communion avec les hérétiques", je me permets de vous rappeler l'exposé des motifs de cette déclaration, dans lequel le patriarche Daniel affirme précisément qu'il est nécessaire de ne pas utiliser des termes comme "hérétiques" ("În acelaşi timp, este necesar ca ortodocşii clerici, monahi şi mireni să nu folosească cu usurinţă şi patimă cuvinte grele ca „erezie” si „eretici”, „apostazie” si „trădare”, la adresa altor ortodocşi sau la adresa altor creştini"). Je me permets de vous faire remarquer que l'utilisation du terme "hérétiques", comme vous le faites, me semble donc pour le moins peu appropriée dans un commentaire sur cette déclaration.

Claude le Liseur
Messages : 4147
Inscription : mer. 18 juin 2003 15:13

Message par Claude le Liseur » sam. 12 juil. 2008 11:11

lecteur Claude a écrit :
Glicherie a écrit :"Le Salut de la Nation", mais bon il semble de bon ton sur ce forum de faire de l'Eglise Orthodoxe Roumaine une eglise oecuméniste, ethnophylétiste etc...
On peut regreter l'absence de sanctions pour les hiérarques, mais on peut aussi admettre leur pénitence.
La déclaration est tout de même nette sur le respect des canons et la non communion avec les hérétiques.

Quant aux relations avec Slatioara et l'Eglise d'Orient ou d'ancien style, pour connaitre personnellment le métropolite Vlasie ainsi que les rapprochements initiés par l'Eglise Roumaine et notamment à l'initiative de l'ancien métropolite de Moldavie...la réalité n'est pas celle là. La pleine communion et une intégration semblable à l'Eglise Russe hors frontière leur a été proposée, et est pour le moment déclinée...

1) Neam est un mot d'origine hongroise. En magyar, nemzet veut simplement dire nation: Magyar Nemzeti Bank = Banque nationale de Hongrie. Vous noterez déjà que l'équivalent roumain s'appelle bien Banca Naţională a României, et pas Banca Neamului . Neam ne recoupe pas le mot français "nation", puisqu'on peut aussi dire neam pour parler de sa famille, de sa parenté. En français,le mot "nation" n'implique pas le lien du sang; en revanche, le mot "ethnie" -qui a pris en français un autre sens qu'en grec - permet de rendre à la fois l'idée de nation et l'idée de parenté. C'est naţiune que j'aurais rendu par "nation"; je voulais quelque chose qui soit plus chaleureux, plus charnel, qui fasse moins construction mentale et plus archaïque que "nation" pour rendre neam; j'ai préféré "ethnie" à "lignée".
Vous avez ainsi la justification de mon choix de traduction. Je vous signale au passage qu' "ethnie" n'est pas péjoratif en français. J'ai toujours été intéressé non seulement par les traditions de ma nation, mais aussi par celles de mon ethnie - qui ne se recoupent pas puisque ma nation est pluri-ethnique et mon ethnie transationale - et je n'en ai pas honte.
Vous aviez aussi protesté quand j'avais traduit "phylétisme" par "tribalisme", alors que n'importe quel dictionnaire grec-français vous l'aurait confirmé.
Le mot "tribu" a pris un sens péjoratif en français, c'est vrai. Et "phylétisme" a aussi un sens péjoratif. Et je n'ai pas voulu être complice de ceux qui ont prétendu que l'Eglise orthodoxe avait condamné le nationalisme, alors qu'elle a condamné le tribalisme.

Quand vous lisez une phrase "sfântul Calinic, bucureşteanul de neam românesc" (ici: http://laurentiudumitru.ro/blog/2007/11 ... i-martiri/ ), vous traduisez comment? "Saint Callinique, bucarestais de nationalité roumaine"? Mais vous savez très bien que la nationalité n'existait pas à l'époque de la naissance de saint Callinique de Cernica et que la traduction correcte est "saint Callinique, bucarestais d'ethnie roumaine" - parce qu'il y avait aussi des Arméniens et des Grecs dans la population de Bucarest. Moi, je ne vois pas d'autre traduction possible que "ethnie." Alors, c'est quoi ce procès?

Vous allez me demander de justifier tous mes choix de traduction de la même manière?

Au passage, l'art étant difficile, la critique facile, vous pourriez aussi les faire vous-mêmes, ces traductions. Je vous assure que cela me soulagerait. Mais je n'ai pas l'impression que vous m'ayez souvent porté main forte en matière de traduction - même pas pour traduire la prière aux saints confesseurs de Transylvanie.

2) Au passage, je trouve déplorable que vous m'attaquiez ainsi sur la traduction d'un mot, d'autant plus que je l'ai justifiée, alors que le nom de la cathédrale en question ne joue aucun rôle dans le message que j'ai posté hier et que vous le savez bien.
J'ai juste relevé, parmi les réactions hostiles à la décision du saint Synode, la conviction que les concélébrations seront possibles quand la cathédrale en question sera terminée. Peu importe que la cathédrale en question s'appelle "Saint-Tartempion", "Notre-Dame-du-Reflux" ou quoique ce soit d'autre.
Mon propos était simplement de montrer dans quelle situation difficile se trouvait le saint Synode.


3) Vos plaintes me rappellent une personne qui venait accuser ce forum d'être "anti-russe" chaque fois qu'on y critiquait cet héritage encombrant de l'époque soviétique qu'est le Département des relations extérieures du patriarcat de Moscou, alors même que certains d'entre nous se faisaient au même moment insulter par des gens qui voulaient absolument nous faire avaler que le patriarcat de Moscou n'était pas une véritable Eglise (dont un fameux lecteur bruxellois qui aimait à disserter sur mon séant).
De même, puisque vous accusez ce forum d'être hostile à votre Eglise locale, je vous signale aussi que le reproche inverse lui a aussi été adressé.
Qu'en déduire? Que de toute façon, on ne peut plaire à certains qu'en marchant à 100% derrière eux. Or, mon souci - et je ne pense pas être le seul dans ce cas parmi les intervenants de ce forum - n'est pas de plaire. S'ajoute à cela le fait que, pour citer Brassens, "La musique qui marche au pas, Cela ne me regarde pas".

4) Quand vous écrivez "La déclaration est tout de même nette sur le respect des canons et la non communion avec les hérétiques", je me permets de vous rappeler l'exposé des motifs de cette déclaration, dans lequel le patriarche Daniel affirme précisément qu'il est nécessaire de ne pas utiliser des termes comme "hérétiques" ("În acelaşi timp, este necesar ca ortodocşii clerici, monahi şi mireni să nu folosească cu usurinţă şi patimă cuvinte grele ca „erezie” si „eretici”, „apostazie” si „trădare”, la adresa altor ortodocşi sau la adresa altor creştini"). Je me permets de vous faire remarquer que l'utilisation du terme "hérétiques", comme vous le faites, me semble donc pour le moins peu appropriée dans un commentaire sur cette déclaration.


La lassitude commence vraiment à me gagner. Ma patience a aussi ses limites. La désinformation, elle aussi, devrait avoir des limites.

J’ai sous les yeux l’ouvrage « Fiecare în rândul cetei sale ». Pentru o teologie a neamului, éditions Christiana, Bucarest 2003, livre publié avec la bénédiction de Mgr Laurent, alors évêque de Caransebeş et aujourd’hui métropolite de Sibiu. L’éditeur des contributions qui constituent le livre, Răzvan Codrescu, écrit en quatrième de couverture :
« Cartea de faţă încearcă să ofere câteva repere solide cu privire la “interpretarea teologică a naţiunii” (D. Stăniloae). Am optat în subtitlu pentru sintagma “teologia neamului”, socodtind că acest cuvânt, deşi de origine maghiară, exprimă mai exact înlăuntrul limbii române statutul ontologic şi dimensiunea mistică a entităţii etnice sau nationale. »
Voilà, je trouve sous la plume d’un auteur roumain l’opposition entre naţiune et neam, mais si je la reprends dans une traduction française en jouant sur l'opposition entre nation et ethnie pour rendre le plus exactement possible les nuances du vocabulaire roumain, alors je suis un traducteur mensonger et un désinformateur!

On a donc le front de me reprocher d’avoir rendu dans une traduction française une opposition que M. Codrescu décrit en quatrième de couverture de son livre pour dire pourquoi il parle de teologia neamului plutôt que de teologia naţiunii ! Cette différence de sens existe en roumain, M. Codrescu la signale, et on ose me reprocher de l’avoir rendue dans une traduction française ! On ose mettre en doute ma probité en tant que traducteur! Et qui est mon juge? Veut-il que je le juge à son tour à propos de certaine de ses interventions?

Quant à l’idée, qui a été si souvent exprimée en réaction à la décision du saint Synode, que les concélébrations entre uniates et orthodoxes devraient être possibles au nom de l’unité nationale, elle se trouve pratiquement exprimée page 91 du livre que je cite, dans la reproduction d’un article de Nichifor Crainic (1889-1972) – écrit naturellement dans les années d’avant guerre, bien longtemps avant que les communistes ne l’emprisonnent pendant quinze ans puis ne l’utilisent comme pamphlétaire chargé de dénoncer le « fascisme » de Mircea Eliade - coupable, lui, de n'avoir jamais collaboré avec le régime communiste, malgré les promesses d'honneurs.

Mais, bien sûr, le phylétisme n’existe pas et c’est un fantasme développé par les francophones. On se demande pourquoi un concile a été réuni à Constantinople en 1872 à ce sujet.

Anne Geneviève
Messages : 1041
Inscription : lun. 30 mai 2005 19:41
Localisation : IdF
Contact :

Message par Anne Geneviève » sam. 12 juil. 2008 19:03

Sur le plan technique de la traduction, ma méconnaissance du roumain me disqualifie mais comme c'est moi qui ai réagi d'abord à ce nom de cathédrale, je précise que ma réaction oscillait entre rire et grogne. Rire surtout parce que, ethnie ou nation, c'est un titre grandiloquent que je trouve peu liturgique. Mais, Glicherie, ne reprochez pas à Claude ce qui vient de mon sens de l'humour quelque peu aiguisé.

Il n'y a pas en ce qui me concerne de "bon ton sur ce forum". Je dis et j'écris ce que je pense, moi, Anne Geneviève, et j'en prends l'entière responsabilité. Je n'ai jamais été très adepte du "Gott mit uns !" quand il s'agit d'enrôler Dieu pour les siens contre les autres. Je peux comprendre que l'on rende grâce à Dieu lorsqu'un pays a été protégé ou libéré de la guerre, de l'oppression, de la peste ou que sais-je... je serais la première à le faire. Je comprendrais que l'on fonde une fête locale, avec un tropaire ou un acathiste écrit pour la circonstance mais je m'opposerais de toutes mes forces à ce que ce soit la titulature d'une église et surtout d'une cathédrale, y compris s'il s'agissait du salut de mon pays, parce que ce serait faire passer l'événementiel dans l'éternité.
Je ne sais pas si je suis claire, j'ai l'impression de bafouiller, j'espère être compréhensible. Je vais prendre un exemple fictif (encore que...) : l'archange saint Michel est un protecteur de la France. Si nous devions construire une église en remerciement pour avoir été délivrés d'un grand péril, il me semblerait normal que la dédicace soit à "Saint Michel Archange protecteur", mais pas un simple rappel du salut contingent, événementiel.
Et si l'on parle du Salut au sens spirituel le plus fort, je me pose d'autres questions. A l'Ascension, le Christ a donné comme consigne de "baptiser toutes les nations" mais il n'a pas parlé du salut spécifique de chacune. Il n'y a qu'un Royaume des cieux.

Je ne fais pas de l'Eglise qui est en Roumanie "une Eglise oecuméniste, ethnophylétiste, etc." Je constate que le problème se pose en Roumanie aussi fortement qu'ailleurs et qu'il y prend les formes que nous venons de voir. Je constate que rappeler les canons pour ne pas en appliquer une miette ne risque pas de faire avancer le débat théologique aussi nécessaire en notre temps qu'en d'autres siècles. Mais ce problème est de partout. Hélas.

Les relations avec Slatioara : pour quelles raisons explicites ont-ils refusé la main tendue ? Vraie question, encore une fois. Je ne fais pas de polémique systématique.
"Viens, Lumière sans crépuscule, viens, Esprit Saint qui veut sauver tous..."

Glicherie
Messages : 365
Inscription : ven. 18 juin 2004 14:41

Message par Glicherie » dim. 13 juil. 2008 20:40

Anne Genevieve, vous avez raison.
Lecteur Claude, pardonnez moi. Je comprend plus "nation" que "ethnie", c'est en effet discutable. Mais je ne remet pas en cause vos talents de traducteur ni vos traductions, fort utiles et nombreuses sur ce forum.
Simplement, tout en dénonçant les agissements déplorables de certains hierarques roumains, vous laissez penser, en tout cas je l'ai pris ainsi, que l'Eglise Roumaine dans son ensemble est affligée volontairement des même tares. Hors, ce n'est pas ce que beaucoup de roumains vivent, qui ne sont pas oecumenistes ni philetistes. En tout cas c'est mon opinion, je conçois que la votre puisse différer.
D'autant qu'il y en a comme moi, qui sont même franchement anti-oecumenistes.
Je vois que je vous ai blessé et vous demande une fois de plus de m'en excuser. J'ai mal pris la critique de l'Eglise à laquelle j'appartiens (je suis peut être vraiment philetiste après tout ?) et c'est tout.
Comme quoi! Moi qui fut si prompt à charger l'Ecof en son temps...

Concernant Slatioara, je n'ais pas la capacité à apporter cette réponse. Mon opinion est qu'il n'est pas encore temps, voyez vous, comme pour l'église des Saints Archanges par exemple, il est des réconciliations qui doivent attendre que passe la génération en conflit, ou qui a participée à certaines exactions...

Nectari
Messages : 55
Inscription : jeu. 11 janv. 2007 11:37
Localisation : Catalunya (Espagne)

Message par Nectari » sam. 19 juil. 2008 16:59

Sur l’évêque Diomède, le problème c'est pour avoir condamné Alexis II et les évêques qui on signé le Sobor de 2000 du MP, sur les relations Etat et Eglise. Source en russe a: http://www.russia-talk.com/otkliki/ot-585.htm

La réponse du PM , en anglais: http://en.rian.ru/russia/20080717/114257533.html

Nectari

Répondre